Răsturnare de situație pentru românii care stau la bloc. Se întâmplă acum cu prețurile la apartamentele vechi
Pandemia de coronavirus va afecta sau afectează deja multe domenii și nici piața imobiliarelor nu va scăpa. Până atunci, însă, prețurile la apartamentele vechi au avut o evoluție interesantă.
Prețurile apartamentelor au avut o evoluție interesantă în perioada pandemiei. Piața imobiliară a fost, pe alocuri, blocată și numărul de anunțuri a scăzut. Asta pentru că nu prea s-au mai organizat vizionări și nici românii nu au fost dornici să cumpere și să vândă în perioada asta.
Dar asta nu înseamnă că prețurile s-au dus în jos, așa cum te-ai aștepta. Din contră, prețurile au explodat și au crescut chiar și cu 17% în unele zone, potrivit unei analize realizate de compania de consultanță imobiliară SVN România.
Ce se întâmplă cu prețurile la apartamentele vechi
Piața imobiliară dă semne de revenire, susțin experții.
„După un început de an tumultuos, cu multe estimări pesimiste, piaţa rezidenţială şi-a revenit începând cu luna mai 2019, într-un context general de accesibilitate excelentă. Majorarea preţurilor înregistrată anul trecut poate fi considerată ca fiind normală dacă luăm în calcul, pe de o parte, rata anuală a inflaţiei şi, pe de altă parte, accesibilitatea tot mai bună a achiziţionării unei noi locuinţe“, a declarat Andrei Sârbu, CEO al companiei de consultanţă imobiliară SVN România.
Specialiștii au analizat prețurile mai multor apartamente din București din zone ca Aviaţiei, Berceni, Colentina, Crângaşi, Dristor, Drumul Taberei, Iancului, Militari, Moşilor şi Titan. Cea mai mare creştere din acest an a fost înregistrată în zona Moşilor, de aproape 17 procente, la 105.000 de euro.
Zona a închis anul 2018 cu un preţ mediu de 90.000 de euro şi a urcat în iunie 2019 până la 109.000 de euro, pentru ca ulterior să scadă din nou pentru a reveni pe final de an la peste 100.000 de euro. Pe locul secund în topul creşterii este zona Aviaţiei, care a urcat în ciuda problemelor legate de oprirea căldurii şi a apei calde din cauza lucrărilor la sistemul de termoficare. În Aviaţiei apartamentele s-au scumpit cu 15% în ultimul an, de la 126.000 de euro în decembrie 2018 la 145.000 de euro luna trecută.
Compania susține că loc de creșteri mai este.
„Pentru 2020 estimăm o majorare a preţurilor cuprinsă între 4% şi 7%. Premisele sunt pozitive: tot mai multe persoane îşi permit atât achiziţionarea unei noi locuinţe, cât şi a uneia mai scumpe iar oferta este tot mai variată şi mai bine adaptată la cerere“, a subliniat Andrei Sârbu.
De partea cealaltă, în două zone ale Bucureştiului preţurile au scăzut – cu 6,4% în Militari, respectiv 3% în Drumul Taberei, cartierul unde ar trebui ca în 2020 să fie inaugurată linia de metrou.